Asociația Grupul de Acțiune Locală Microregiunea Someș-Codru

Ghid si anexe Intervenția FEADR L804 - Sprijin pentru investiții cu impact favorabil asupra mediului

Ghidul solicitantului este un material de informare tehnică a potenţialilor beneficiari ai Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi constituie un suport informativ complex pentru întocmirea proiectului conform cerinţelor specifice ale PS PAC 2023-2027 și ale Strategiei GAL Microregiunea Someș-Codru.

Ghidul Solicitantului reprezintă detalierea tehnică şi financiară ce cuprinde setul de informaţii necesare solicitantului pentru pregătirea, întocmirea și depunerea proiectului, precum și modalitatea de selecţie, aprobare şi derulare a proiectului dumneavoastră. De asemenea, conţine lista indicativă a tipurilor de acțiuni pentru care se acordă fonduri nerambursabile, lista documentelor, a avizelor şi a acordurilor pe care trebuie să le prezentaţi, modelul Cererii de Finanțare, precum și alte informații utile realizării proiectului şi completării corecte a documentelor.

Ghidul solicitantului şi documentele anexate pot suferi rectificări ca urmare a actualizărilor legislative naţionale şi europene sau procedurale – varianta actualizată fiind publicată în prezenta pagină de internet a GAL Microregiunea Someș-Codru.

Anexe - lista documentelor aferente Intervenției FEADR L804 - Sprijin cu impact favorabil asupra mediului: